Dezintegrare

simţi plictiseala ca pe o implozie
un gust acru siluind papilele
gesturile mici de revoltă
la fel de inutile ca
încercarea de a te desprinde
când tot ce mai ai e doar o singurătate sterilă

un suflet cioplit din iluzii
şi poezia mereu ascuţită
tăioasă până la măduvă
niciodată de ajuns ca să termini
visele retrăite în fiecare noapte

sub talpa învăţată cu jarul
cărbunii s-au stins
doar un sfărâit prelung persistă în timpane

întorci spatele ferestrei
şi umbra se desprinde tăcută
dar fermă de corp
alunecând ca un
şarpe