Poem cataleptic

frig şi întuneric
altădată obişnuit cu stările extreme
creierul a încetat să mai delireze

ghemuit sub streaşina unui templu
scriu un poem plin de spaime
un plânset de copil înfometat
un blestem strecurat
printre dinţii încleştaţi de alcool, de frig şi de nepăsare

rânduri bîntuite de năluci
coborâte sub luna amară de toamnă
din terifiante basme născute
sub cupole de catedrale
unde orci şi demoni de tot felul
îmi mănâncă inima cangrenată
de tristeţi şi melancolii insipide

aştept o mîntuire, fie ea şi violentă
un tiresias de rezervă
dispus să mă treacă dincolo fără obol

trupul cândva îmblânzit
se zbate între delir şi extaz
cu fiecare rând scrijelitpe pereţii templului
moartea e şi mai departe

ca într-un coşmar gotic
cohorte de demoni
îmi străbat sufletul
pelerinaj lugubru
spre ruinele unui templu imaginar