Crochiuri nostalgice

*
luminile dizolvate în noapte
doar câteva pîlpâiri în câte un bloc mai îndepărtat
siluete rotunde zvâcnind în spatele câte unei perdele
cortina noastră cea de toate nopţile
acoperind firav o scenă spre care fluturi şi ţânţari roiesc alandala

*
sunetele nopţii sunt păsări de pradă pentru timpane
spumă a zilelor umplînd fiecare minut de beznă
părăsită o femeie plânge uşor
lacrimile îi cad peste o muşcată din fereastră
şi umbra mea ca un câine se alungeşte spre pervazul ei
vrea să culeagă luna într-un gest de compasiune spontană

*
ţin în mâini o fotografie
am găsit-o pe jos în gara slab luminată
bricheta de alamă căzută pe ea a lăsat urme vagi de unsoare
şi chipul pare acum venit de undeva din trecut
un punct luminos pe fruntea unei fete frumoase
un zâmbet şters şi uşor nostalgic îmi striveşte amărăciunea
din ochii ei ca o mediterană culorile ning peste călătorii trenurilor de noapte

*
mângâie cu privirea cutele şterse de vremi ale clădirilor
sparge un balon de săpun şi un râset de copil va exploda moale
şi va trezi dimineaţa din amorţeală
toate orele dezolante sunt o spumă groasă
în care ne curăţăm gândurile
chiar dacă pentru câteva minute
ne urâm mai intens ca în miezul unui orgasm

*
existenţa e gelatina din care ne adăpăm visele
la capătul ei totul se remodelează firesc
ca o trecere simplă dintr-o stare de agregare în alta
numai corpurile se sfiesc să continue ca şi cum cineva
le-ar dezgoli printr-un gest ferm şi
numai sufletul hăituit între coaste ar pluti
ca un nor prin aerul dintr-odată mai aspru

*
şi la urmă dezamăgirea
cu gustul ei aproape proaspăt inundându-ţi gingiile
într-o senzaţie lipicioasă atât cât să te trezeşti dimineaţa
cu aceeaşi grijă să te speli să mănânci să te îmbraci
şi o dată ieşit pe uşă aerul tare să te lovească din plin
ca o torpilă rătăcită pe câmpul plin de răniţi
în timp ce tu cauţi cu înfrigurare
urmele camarazilor dispăruţi în luptă