Bittersweet winter

Strange days

2009-10-23T03:02:00.000-07:00

sunt zile când treci prin sufragerie
prin lumina aproape ceţoasă
şi degetele-ţi devin deodată translucide
de parcă o boală stranie îţi invadează corpul

drumul spre şcoală şi sunetele nefireşti
ale dimineţii nu te trezesc din reverie
doar imaginea vagă a sălii de cinema
îţi induce amintirea unei femei frumoase
care traversează un coridor lung şi întunecat

calci pe trotuare cu grijă
morţii ar putea să-ţi asculte paşii
nu liniştea ci teama că ar putea
să iasă la suprafaţă ca o lavă te fac să încetineşti

în faţa cofetăriei un copil îşi mănâncă îngheţata
zâmbetul lui te aduce în pragul isteriei

Back again

2008-11-21T00:47:00.000-08:00

Revin
Cam rar pe blog, din motive de cele mai multe ori obiective.
am mai scris sporadic, dar am o lipsa acuta de inspiratie care se cronicizeaza.
Totusi:

Horrorscop

corpul pregătit mereu de asalt
mereu sub supraveghere
şi inima încordată la auzul ceasului
tic-tac, tic-tac, tic-tac

în tramvai
privirile încrucişate ale celorlalţi
şi impresia de complicitate
da, o complicitate ascunsă, dar vie
îţi reclădesc convingerea
totul e dinainte calculat
totuleconformplanului

doar seara
luminile oraşului
amintesc de un sat liniştit
de la marginea lumii
unde flăcările mai joacă pe comori
şi sufletul hăituit îşi găseşte odihna
în zăpada încă nepătată de sânge a dimineţilor de aprilie

Loco

2008-08-15T01:38:00.000-07:00

O încercare

M-am aşezat la masa joasă din fier şi am aşteptat liniştit să vină cineva să ia comanda. Soarele abia pătrundea prin fereastra murdară a cârciumii, suficient însă pentru a-mi zgândări ochii şi a mă face să duc mâna streaşină la ei pentru a putea să văd vreo chelneriţă. După vreo 10 minute, timp în care am fumat liniştit o ţigară şi am răsfoit un ziar cu ştiri despre diverse crime şi jafuri, se arătă o tipă într-o bluză albă, curăţică şi cu o moacă sictirită: - Domnul doreşte ceva? Ba bine că nu, mi-am zis în gând, măsurând-o cu atenţie. - Ce aveţi de haleală pe-aici? am mormăit - Cârnaţi, cartofi prăjiţi, de-astea... - E bine! O porţie şi o bere! A notat şi s-a depărtat agale spre tejghea unde şedea un tip gras cu o scobitoare în gură. În cârciumă mai erau doi inşi la o masă, în fund. Sporovăiau diverse chestii despre politică, aşa că nu m-a interesat să trag mai departe cu urechea şi am scos din geantă trei biscuiţi dietetici suedezi şi i-am pus pe masă. Erau pe post de pâine. Gastrita nu-mi permitea să mai mănânc făinoase. Cam în douăzeci de minute a venit şi porţia mea. Am început să mănânc încet, privind absent pe fereastră la nişte copaci. Cei doi amici din cârciumă sporovăiau în continuare despre fotbal şi m-am făcut că nu aud nimic. Am terminat de mâncat, mi-am aprins o ţigară şi am aşteptat să vină chelneriţa să-i cer nota. Spre nedumerirea mea, ca şi când i-ar fi fost teamă să nu piardă banii, aceasta veni repede cu un carneţel mov, un pix în mână şi aceeaşi mutră acră. De data asta mai mesteca şi gumă. Începu rar, cu vocea gravă, de parcă ar fi recitat din ştiu eu ce poet important: - Deci, o porţie de cartofi prăjiţi, doi cârnaţi , o bere şi trei biscuiţi dietetici...mmmh, doi, şapte...25 lei şi 25 bani, domnule! Mai întâi am crezut că visez, dar m-am dumerit repede şi am cerut socoteală tipei, pe un ton suficient de ameninţător: - Care biscuiţi? Ce biscuiţi dietetici mi-ai dat tu mie? - Erau trei biscuiţi pe masă, domnule, nu crezi c-ar trebui să-i plăteşti? La dracu, tipa avea tupeu şi păstra aceeaşi mină zeflemitoare, mestecându-şi guma într-un fel care mă scotea din minţi. - Ba cred că ar trebui să mai dai pe la balamuc, iubire! Acolo ţi-e locu’, împreună cu toată familia! Femeia nici nu clipea. Continua să susţină că am comandat biscuiţii şi că i-am spus că ţin regim şi nu vreau pâine. Am stins ţigara şi i-am cerut carneţelul, să văd comanda. Trecuse şi biscuiţii, paraşuta naibii. - Ascultă, am zis, amândoi ştim foarte bine că nu am comandat biscuiţii aici şi că toate vreţi bacşiş! Ţi-aş lăsa ceva mărunţiş, dar nu mă face să te plesnesc peste bot că nu-ţi merge cu mine, căţea! Tipa se învârti pe călcâie şi strigă către grasul de la tejghea: - Grig, idiotu’ ăsta nu vrea să plătească nota! Mi s-a pus pata. Am luat-o de păr şi i-am aplicat un pumn direct în nas. A început să urle şi s-a trântit pe podea cu sângele curgându-i pe bluza albă. Cei doi, din colţul opus, au luat-o la sănătoasa. L-am mai auzit pe Grig strigând un nume alambicat şi, minune, de după perdeaua care despărţea sala de mese de o altă încăpere, probabil bucătăria, se arătă o baragladină de negru cu mâinile ca nişte lopeţi. N-am apucat să mai spun nimic, să mă justific, deşi n-avea rost, că matahala îmi trase un dos de palmă peste bot şi, deşi am încercat să ripostez, urmă un picior direct în burta abia potolită. M-am prăvălit peste mese şi am apucat o glastră, dar, înainte să fac ceva cu ea, o directă de dreapta m-a proptit în uşă. A urmat o serie de pumni, palme şi picioare, după care m-am trezit afară. Am fugit până în staţia de metrou, unde m-am mai liniştit puţin. Maimuţa avea vână, nu glumă, aşa că, ajuns acasă, mi-a luat vreo oră să mă dezmeticesc şi am hotărât să merg a doua zi cu puşca de vânătoare şi să-i terorizez dracului pe toţi. Dimineaţa următoare aveam o durere de cap cumplită, dar am mâncat repede ceva, m-am îmbrăcat, am luat gun-ul meu vechi de vânătoare şi vreo câteva cartuşe şi am plecat spre bodegă. Ajuns acolo, am văzut doi moşi cam murdari stând pe o bancă şi fumând, care m-au privit cu interes. Poate plictiseala îi făcea să spere că se va petrece ceva notabil în ziua aceea, căci s-au luminat deodată la faţă când m-au văzut că încărcam puşca. Ceva părea în neregulă totuşi: clădirea era schimbată, parcă mai veche decât ieri, cu mulţi ani. Am dat buzna şi am îndreptat arma spre tejgheaua unde un omuleţ pricăjit şi neras număra nişte bani. Am urlat la el să-l cheme pe negru sau pe gras şi l-am văzut că se îngălbeneşte brusc şi cade pe un scaun. După ce s-a mai dezmeticit m-a întrebat cu voce slabă: - Care negru, domnule? Vă dau toţi banii, nu mă omorâţi! - Nenorocitule, te fac arşice, unde sunt? Am aruncat o privire prin încăpere şi am constatat că nu mai era nicio masă şi, în locul unde stătusem cu o zi în urmă era un maldăr de lăzi pline cu pâine. Până să-mi revin, omuleţul dispăruse prin spate şi am intrat în încăperea de după perdea. Îm loc de bucătărie, am dat cu ochii de un depozit de cutii din carton. am crezut că visez şi am ieşit afară. Cei doi moşi m-au întâmpinat cu zâmbete largi. - Ascultă, spuse unul din ei, de unde ai puşca asta grozavă? - Nu te fute pe tine grija, tataie, m-am răstit. Apoi calm i-am întrebat de gras şi de negru. Au râs şi m-au privit galeş, parcă cu un fel de milă amestecată cu dispreţ. Am continuat să rămân calm. - Tinere, eşti nou pe aici, nu? m-a întrebat celălalt moş, care purta un tricou marinăresc slinos. Îmi venea să-l pocesc, dar am aşteptat urmarea. şi n-a durat mult: - Băiete, acum vreo zece ani a fost un ciudat ca tine pe aici, care n-a vrut să plătească nota şi a luat-o rău de la Mokassa. Bucătar-bucătar, dar ce mâini avea! - Moşule, n-am chef de glume, ieri am încasat-o de la Mombasa ăsta şi n-am de gând s-o las aşa...Unde e gorila, unde sunt mesele şi cine e piticu’? Cei doi au devenit brusc serioşi. Marinarul s-a apropiat şi mi-a spus, cu voce joasă: - L-a omorât pe ciudat în bătaie. Am apucat să fugim înainte să se întâmple, dar am aflat a doua zi de prin presă. Negrul a fugit prin Zimbabwe, de unde era, iar grasu’ a dat de pomană coşmelia asta de o vezi înaintea ta. Mi s-au împăienjenit ochii, am scos o ţigară şi i-am cerut un foc tipului, după care, cu mintea încă tulbure, am mai întrebat: - Şi curva? Paraşuta, ce-a făcut? Tataie a râs zgomotos: - A fugit cu negru’, fireşte? Mă luau la mişto...simţeam că-mi plesnesc creierii de durere. Moşii s-au îndepărtat agale şi am auzit vag "le are cu băutura bine de tot". Am pus puşca la ochi, am armat şi i-am curăţat pe amândoi. Apoi, fumând, m-am aşezat pe caldarâm şi am aşteptat să se întâmple ceva. Ceva senzaţional, ceva neobişnuit, despre care să scrie şi presa...

Swedish Blue

2008-04-22T05:51:00.000-07:00

de-a lungul cheiului în noaptea ca un
pulovăr (bleumarin) de la neckerman
printre malmöiţii ameţiţi de bunăstare
şi bicicletele lor elegante

în Stortorget ne-am ţinut respiraţia:
luna era o plătică albă plonjînd printre
ramurile aproape străvezii ale copacilor şi ţi-am spus:
„I don't mind dying, I just don't wanna go out like some punk”

acolo,
în oraşul din sud,
am cunoscut mai întîi
plăcerea ascuţită a
gerului amestecat cu votcă
plăcerea simplă a somonilor
visînd la o altă eliberare
din plasele pescarilor rătăciţi
departe de neveste infidele
de copiii blonzi şi tăcuţi
cu lunetele mereu îndreptate înspre tropice

târziu,
un veac de linişte tristă, medievală
s-a aşternut între noi ca un somn nesfârşit

Dezintegrare

2008-01-21T05:49:00.000-08:00

simţi plictiseala ca pe o implozie
un gust acru siluind papilele
gesturile mici de revoltă
la fel de inutile ca
încercarea de a te desprinde
când tot ce mai ai e doar o singurătate sterilă

un suflet cioplit din iluzii
şi poezia mereu ascuţită
tăioasă până la măduvă
niciodată de ajuns ca să termini
visele retrăite în fiecare noapte

sub talpa învăţată cu jarul
cărbunii s-au stins
doar un sfărâit prelung persistă în timpane

întorci spatele ferestrei
şi umbra se desprinde tăcută
dar fermă de corp
alunecând ca un
şarpe

Poem

2007-11-26T03:46:00.000-08:00

să mergi prin lumina usturătoare
a unei amiezi de vară de-a lungul cheiului
pe râul murdar în care puşti zglobii
ca nişte guvizi în rut
traversează înot malurile cangrenate de mâluri
şi ca şi cum i-ai fotografia mental
să le reţii bucuria virgină imprimată pe chipuri
e un soi de revelaţie candidă
e remanenţa copilăriei în arterele bolnave
de nostalgie şi teama că totul s-a stins
o exfoliere abia sesizabilă a sufletului
de adevăratul miez al fiinţei

*
te întrebi dacă ţi-a mai rămas vreo frântură
din amintirea zilelor în care timpul însemna
o minge de 35, curtea şcolii, serile cu bâza,whist şi războiul stelelor
(ce sumbru şi impunător sună şi azi Darth Vader)
dacă după-amiezile verzi cu Crina şi Frăguţa
în spatele blocului vechi de pe Cornişa Bistriţei
sunt numai flashuri ale minţii îmbibate de alcool
şi vise fierbinţi dilatate în miez de noapte

*
visezi extaziat la un oraş cu reclame albastre
un decor futurist şi spectral de Blade Runner
prin care chinezi fără simţul umorului navighează în aeroglisoarele transparente
mereu în căutarea unui android evadat din colonii
şi deodată creierul îţi cedează
transformat într-o tarantulă de foc
pustiindu-ţi carnea şi oasele
de zile întregi nemişcate din faţa zeului-computer

*
treci pe sub poduri împreună cu o umbră dezamăgită
dintre pereţii clădirilor răzbat abia perceptibile zumzete
încă se mai munceşte oraşul se înalţă mai mult
mai multifuncţional şi asta se simte
luciul semafoarelor şi claxoanele stridente ale milioanelor
de maşini se amestecă într-o pastă sonoră insuportabilă
iar pe malul Dâmboviţei copiii au lăsat urme de paşi abia vizibile
în lumina slabă a felinarelor...

de undeva din noaptea ce va cădea peste oraş
răzbate un ecou de locomotivă
transportând oameni şi vise înspre necunoscut

Poem

2007-11-21T22:55:00.000-08:00

vara pe terminate
frunzele deja aurii aruncând umbre şterse
peste trupurile arse de soare şi vodcă

părăsim alei pline de îngeri ruginiţi
cu ochi albi şi feţe inexpresive
din sumbrul oraş de provincie

cu mâna streaşină
scrutezi orizontul stacojiu
în timp ce străzile răvăşite
de motoare şi rockeri se transferă încet şi albastru
într-un ev mediu cu aer malefic

spre gara cu un singur peron şi
pe sub piele frigul căutând să ne trezească
o cafea ne-ar prinde bine la una
din tavernele joase cartierul francez
e însă închis pentru dezinsecţie
gândaci albi şi pufoşi l-au invadat azi-noapte
ca într-un horror de mâna a doua

într-un ochi de baltă
feţele palide şi asudate
ne par un tablou de nuntă
în lumina băloasă a felinarelor

Elegie

2007-11-06T00:43:00.000-08:00

da, dragostea mea, întotdeauna mi te-am închipuit ca pe o viperă
încolăcită de sufletul meu obosit de aşteptarea molcomă
atentă însă până la piele la toate infirmităţile lui dense
gata să sfâşii urmele oricărei îndoieli sau spaime că
am să mă ascund îndărătul lor sângerând numai visele
în care nu cedam nicicând ispitei de a te iubi

undeva morţii privesc de pe muchia asfinţitului
către viii care nu mai contenesc să trăiască
deziluzia unui simulacru de fericire ce va să vină
de dincolo. De dincolo ne tragem sevele iubirii de sine,
noi, dragostea mea, când ne aplecăm tăcut peste morminte

şi cu mâinile reci culegem luna dintre crengile stejarilor
aşteptând în uşa deschisă a iadului ce râvneşte răbdător
la sângele clocotindu-ne senin printre oasele firave
ca un râu ce alunecă blând în amurgul spectral

Poem cataleptic

2007-10-23T00:59:00.000-07:00

frig şi întuneric
altădată obişnuit cu stările extreme
creierul a încetat să mai delireze

ghemuit sub streaşina unui templu
scriu un poem plin de spaime
un plânset de copil înfometat
un blestem strecurat
printre dinţii încleştaţi de alcool, de frig şi de nepăsare

rânduri bîntuite de năluci
coborâte sub luna amară de toamnă
din terifiante basme născute
sub cupole de catedrale
unde orci şi demoni de tot felul
îmi mănâncă inima cangrenată
de tristeţi şi melancolii insipide

aştept o mîntuire, fie ea şi violentă
un tiresias de rezervă
dispus să mă treacă dincolo fără obol

trupul cândva îmblânzit
se zbate între delir şi extaz
cu fiecare rând scrijelitpe pereţii templului
moartea e şi mai departe

ca într-un coşmar gotic
cohorte de demoni
îmi străbat sufletul
pelerinaj lugubru
spre ruinele unui templu imaginar

Crochiuri nostalgice

2007-08-24T01:46:00.000-07:00

*
luminile dizolvate în noapte
doar câteva pîlpâiri în câte un bloc mai îndepărtat
siluete rotunde zvâcnind în spatele câte unei perdele
cortina noastră cea de toate nopţile
acoperind firav o scenă spre care fluturi şi ţânţari roiesc alandala

*
sunetele nopţii sunt păsări de pradă pentru timpane
spumă a zilelor umplînd fiecare minut de beznă
părăsită o femeie plânge uşor
lacrimile îi cad peste o muşcată din fereastră
şi umbra mea ca un câine se alungeşte spre pervazul ei
vrea să culeagă luna într-un gest de compasiune spontană

*
ţin în mâini o fotografie
am găsit-o pe jos în gara slab luminată
bricheta de alamă căzută pe ea a lăsat urme vagi de unsoare
şi chipul pare acum venit de undeva din trecut
un punct luminos pe fruntea unei fete frumoase
un zâmbet şters şi uşor nostalgic îmi striveşte amărăciunea
din ochii ei ca o mediterană culorile ning peste călătorii trenurilor de noapte

*
mângâie cu privirea cutele şterse de vremi ale clădirilor
sparge un balon de săpun şi un râset de copil va exploda moale
şi va trezi dimineaţa din amorţeală
toate orele dezolante sunt o spumă groasă
în care ne curăţăm gândurile
chiar dacă pentru câteva minute
ne urâm mai intens ca în miezul unui orgasm

*
existenţa e gelatina din care ne adăpăm visele
la capătul ei totul se remodelează firesc
ca o trecere simplă dintr-o stare de agregare în alta
numai corpurile se sfiesc să continue ca şi cum cineva
le-ar dezgoli printr-un gest ferm şi
numai sufletul hăituit între coaste ar pluti
ca un nor prin aerul dintr-odată mai aspru

*
şi la urmă dezamăgirea
cu gustul ei aproape proaspăt inundându-ţi gingiile
într-o senzaţie lipicioasă atât cât să te trezeşti dimineaţa
cu aceeaşi grijă să te speli să mănânci să te îmbraci
şi o dată ieşit pe uşă aerul tare să te lovească din plin
ca o torpilă rătăcită pe câmpul plin de răniţi
în timp ce tu cauţi cu înfrigurare
urmele camarazilor dispăruţi în luptă

2006-10-26T23:50:00.000-07:00

Delusion
What is it beyond us that makes us so vulnerable?

mă uit pe geam
vreau să cuprind între ochi şi lume
sentimentul de o stranietate
vecină cu morbiditatea
că tot ce vedem suntem doar noi
multiplicaţi în mii de alte lucruri
în fiecare din ele o fărâmă din ficatul
splina şi creierele noastre lucrând
la desăvârşirea umanului în toate formele

te întrebi:
dacă am trăi pentru totdeauna
unde ne-am mai depozita toate
temerile, speranţele, plictiseala
am fi doar nişte roboţi fabricanţi de
coşmare şi iluzii niciodată recognoscibile
în următoarea fază a vieţii

să dormim goi pe acordurile unei
melodii mai triste ca o urbe bacoviană
în capul tău totul ia forma viselor mele
iar tu nu eşti decât o prelungirea trupului meu,
ce-i drept mai îmbietoare mai rotundă

spui cănu există nimic
totul se rezumă la o convorbire
cu un străin în miez de noapte
iar mâinile, corpul şi sufletele voastre
sunt unul şi acelaşi edificiu
în care se clădeşte un început de iubire
ca un dig în faţa urgiei naturii

dar până la urmă şi digurile cad
rămâne doar o stranie distanţă de sine
un exerciţiu de simpatie/empatie patologică
frânele destinului trase şi roţile blocate
drumul din ce în ce mai îngust
o pace interioară mai albă ca doliul chinezesc
şi ...

dacă n-am muri niciodată
ce s-ar întâmpla cu inimile noastre bolnave?

Tomnateca

2006-10-04T23:07:00.000-07:00

Sa mergi prin dimineata asta ratacita de august intarziat in octombrie, gandurile adormite in creierul moale ca un abur laptos, nicio idee in spatele ochilor, fetele alunecand prin aer ca printr-o membrana, formele lor sferice inspirand poezia acestui anotimp mai viu ca niciodata. O desfatare a sufletului sa poti simti ca traiesti in mijlocul unui oras ca si mort.

totul e atât de intens şi ireversibil
liniştea hărţuind trecătorii ca un
minotaur robotizat
pregătind o nouă umplere a creierelor
cu laptele noii zile

Biroul gol ma intristeaza. Cusca mea de fiecare zi. Sufletul stinge lumina si pana dupa-amiaza dormiteaza ca un fat in pantecul totdeauna cald si hranitor.

Prima zi

2006-10-03T05:14:00.000-07:00

A scrie nu e nicidecum un drog. E o indeletnicire mai degraba plictisitoare pentru majoritate. Dar alegem sa scriem pentru majoritate? Nu stiu! Poate nu, dar cert este ca nu ma plictisesc scriind. Fara pretentii, fara brizbrizuri, fara veleitati. Despre ce scriem? Despre cam orice.